MENIU
Acum la radio:

Adio. Coliva şi la gară!

Alice Tudor

Am cunoscut un tânar care la prima  întâlnire a vrut sa vină cu o prajitură.

– Un măr, am zis eu.

– Ok, a zis el.

Seara pe la 10 arunc o privire spre usă. Ce să văd ? Celebra Pălărie, un rânjet sfios şi două mâini lălâi cu câte o pungă în fiecare, ca o ultimă șansă de a-şi mai păstra echilibrul. Se clătina uşor dintr-un picior în altul, vizibil emoţionat. Îi cerusem un măr prăpădit, fiind sigură că mi-l aduce pe cel mai roșu şi frumos, numai să nu vină cu o prajitură grasă şi nici cu mâna în buzunar. Fix aşa! Parcă și văd cum mărul  roşu se combină cu cel verde, se iau în braţe, se iubesc, se înmulţesc pînă se fac două kg. Şi uite aşa ajung în faţa mea, la prima întalnire cu domnul Pălărie, două pungi pline cu mere. Mai găsesc şi câteva pere printre ele. Interesant. Ce credeţi? Le-am mâncat, încet, fără grabă, câte un măr pe zi, câte o pară pe noapte, cât a durat povestea de iubire. O lună.Mere După care a urmat  momentul acela când în fiecare noapte, în camera mea, roiau nişte viermi mici şi urâţi cărora  nu le păsa câţi litri de lacrimi vărsam în aşternut. Ăia veneau să-mi ia minţile. Adevărul e că nu am prins niciunul, dar ştiam sigur că făceau mişto de mine. Mai eram şi foarte sigură că nu sunt nebună, poate puţin plânsă, puţin dezamăgită, dar perfect sănătosă încât să-mi doresc să-i nimicesc pe ăia mici şi mai ales să-i dau delete din viaţa mea domnului Pălărie. După câteva zile am convenit cu prietena mea să nu mai fac o drama din sfârşitul relaţiei cu domnul Pălărie şi să termin cu prostiile. Termină dacă poţi.  Într-o dimineaţă leşinată de vară descopăr ultimul măr într-o pungă. Am sărit de bucurie. Mai aveam o speranţă că iubirea n-a murit. Ultimul măr de pe Pământ  urma să fie salvat, aşa că l-am pus la congelat. Eram gata să dovedesc omenirii că nimic nu e întâmplător pe lume, iar mărul care până şi pe Adam îl făcuse din om neom, de fapt, ascunde o taină a Universului. Taina problemei la mansardă dacă mă întrebaţi acum. Dar eu  insistam sa păstrez mărul la congelator ca şi cum aş fi păstrat iubirea vie. Ce face dragostea din om. Numai ce nu face omul din dragoste! Ba mai mult chiar, gândindu-mă că legea atracţiei funcţionează, mă asteptam ca din clipă în clipă să sune soneria, iar la uşă să găsesc o surpriză dulce. O livrare specială, un bou înecat în tort, bomboana de pe colivă.

Trecuse o vreme. Îmi venise mintea la cap, iar pe domnul Pălărie începusem să-l văd din ce în ce mai des  la televizor. Era comediant, dragă, îmi şi imaginam cum facuse mişto de mine. În orice caz, iubirea nu se păstrează la rece şi nici nu există în frigider, decât dacă trece prin stomac.