MENIU
Acum la radio:

Ai primit papuci de Dragobete?

Alice

De când mă ştiu nu mi-a plăcut să caut papuci pentru ei. Dar din dorinţa de a-i face să se simtă bine, vorba aceea, ca acasă, pe rând, fiecare la timpul său, am hotărât să cumpăr o pereche de papuci.

papuci40? 41? 42? Stai că mai e şi 45! Cât o purta? Îmi îndepărtez uşor degetul mare de arătătorul de la mâna stângă, sperând că o şchioapă mă va ajuta să stabilesc măsura potrivită, aşa cum s-a mai întamplat  în alte situaţii. Aiurea! Merg pe intuiţie şi aleg 43. Ce bucurie! Îmbrăţişari, pupături şi toate cele. Ştiam eu că-l nimeresc! Doar l-am ales, la bine şi la rău, desculţ şi încalţat. I-am luat papuci!

Era un soi de bucurie pe care o ai doar în anumite perioade ale vieţii, când se întâmplă ceva cu tine şi nu ai decât o singură explicaţie, că iubirea te-a orbit şi pur şi simplu te-ai tâmpit. Ce-i drept, nu i-au venit la fix papucii. Câţiva milimetri din călcâi treceau peste marginea tălpii, dar prea puţin încât s-o dau în semne prevestitoare sau în povestea Cenuşăresei.

Şi a fost bine, o perioadă, până nu a mai fost, ca toate lucrurile bune care se sfârşesc mai repede decât cele rele. Şi pentru că la fiecare despărţire prietenii vor să cunoască două lucruri: “care?” şi “cui?”, nu poţi să-i minţi. Mi-a dat papucii. Ce joc neaşteptat al întâmplării!
Îmi imaginez că o fi existat odată un pantofar lipsit de sensibilitate care s-a jucat cu vorbele cu mult înainte să mă îndrăgostesc eu prima oară.
Mă întrebam aşa, dacă tot ni se dau papucii la final, n-am merita  o pereche de pantofi la început?