MENIU
Acum la radio:

Biserica din Poienile Izei, un loc care leagă istoria de legendă

Lavinia Dragomir

În drumul spre inima Maramureşului istoric, aveam să ne oprim și la Biserica ”Sf. Cuvioasă Paraschiva” din Poienile Izei. Până să ajung acolo știam deja că este o biserică patrimoniu UNESCO, foarte veche, din lemn, cu picturi originale și încărcată de istorie.

Biserica de lemn Poienile Izei 2
Ceea ce nu ştiam însă erau trăirile tulburătoare pe care ți le poate trezi acest loc sfânt, suspendat în timp și nici legendele care se învârt în jurul bisericuței. Şi mai uimitor este faptul că aceste legende pot fi confirmate de elemente concrete, care există şi acum, chiar în biserică.
Biserica se află pe valea râului Iza, în Poienile Izei – comunitate cu ascendență voievodală, atestată documentar în 1421.
Tăcerea adâncă a crucilor
cruce2

Odată ce ai trecut pragul porții spre curtea bisericii, aluneci mult în trecut, peste sute de ani. Te trezeşti pur și simplu transpus într-o lume străveche, aflată la granița dintre divin şi laic, dintre viață şi moarte, dintre lumea de aici şi cea de dincolo.
Crucile vechi din curtea bisericii inspiră senzații de sacralitate şi mister. Cu fiecare pas cu care te apropii de biserică, te adânceşti în tărâmul tăinuit al unei dimensiuni neştiute, al vieții de apoi şi al ancestralului.
Biserica este mai veche decât data la care a fost atestată documentar.
În pridvorul bisericii am fost întâmpinați de preotul Ioan Pop. Ne-a poftit în biserică şi ne-a început povestea ei.
Deşi este menționată pentru primă dată în 1602, ea a fost construită înainte de anul 1500.
Acest lucru este dovedit prin cheotoarea ei specială (forma de îmbinare a bârnelor), numită tehnic dreaptă-dublă. După anul 1500 apare așa-zisa cheotoare “coadă de rândunică” (blockbau), răspândită la bisericile din zonă.
Un alt element care atestă vechimea bisericii este altarul în formă pătrată – metodă arhitecturală străveche. Abia după secolul XV apare altarul poligonal, cel care se găseşte la majoritatea bisericilor din Maramureş.
Ioan Pop: “Despre pictura bisericii se zice că este Biblia în culori.”
După construcţie, biserica a rămas nepictată o lungă perioadă de timp. Abia în secolul XVIII, Gheorghe Dragomir (sau Gheorghe din Dragomirești, cum apare menționat în alte surse) un zugrav maramureșean, a realizat pictura bisericii în care a introdus elemente incontestabile de originalitate. Datorită unicității picturii, biserica a devenit patrimoniu UNESCO.
Pictura bisericii nu a fost niciodată restaurată. Este varianta originală, exact așa cum a lăsat-o Gheorghe Dragomir în urmă cu sute de ani.
Picturile bisericii impresionează prin caracterul lor puternic moralizator, realizate după concepțiile ancestrale ale vremii.
În partea stângă a bisericii sunt reprezentate scenele Judecății de Apoi. Apare fiara apocaliptică Leviatan (monstru biblic marin) din gura căruia izvorăște un râu de foc și arde tot în calea lui.
Sunt descrise scenele Iadului.
O femeie este obligată de draci să-și mănânce copilul avortat; un mincinos este spânzurat de limbă; o altă femeie poartă buruieni la brâu – femeile din acea vreme foloseau mătrăguna (plantă otravitoare, denumită științific Atropa belladonna) pentru a nu rămâne însărcinate.

scenele iadului 2
Sunt reprezentați, de asemenea, diverși meșteri ai vremii care erau pedepsiți pentru că-și exercitau ocupațiile într-un mod incorect: un lemnar despicat de draci cu fierăstrăul; un morar cu o piatră de moară în spinare; un fierar umflat de draci cu foalele, un cârciumar care a turnat apă în vin.
În contexul ultimei imagini, spiritualul preot Ioan Pop scapă și-o zicală lumească: “E păcat să puneți apă-n vin, că se spurcă. Puneți vin în apă, că se sfințește”.
De remarcat este înfățişarea Morții.

moartea 2

Ea este reprodusă atipic față de celelalte biserici: în mâna dreaptă, pe lângă coasă, ține şi o greblă cu care îi adună pe cei pe care îi cosește. În mâna stângă are un măturoi, sceptrul morții, care poate avea două semnificații: pustiirea sau curățirea.
În partea dreaptă a bisericii este reprezentată Învierea cea de Obşte.

invierea cea de obste 2
Sunt pictate două cercuri tangente. În primul, apar cei care au murit în condiții normale, înviind din morminte atunci când trâmbițează îngerii în cele patru puncte cardinale. În cel de-al doilea cerc, sunt reprezentați cei care au murit în condiții tragice, mâncați de monstri marini, de fiare sălbatice sau de păsari. După înviere, sufletele bune sunt duse de îngeri în Rai.

Legendele care se leagă de numele bisericii
Legenda semilunii

semiluna 2
Este straniu faptul că în vârful bisericii, imediat sub cruce, se zărește o semilună. Legenda spune că această semilună a fost instalată special de localnici pentru a nu fi incendiată de cotropitorii păgâni. În secolul XVII, turcii au ars toate bisericile din Maramureş, singurele care au rămas neatinse au fost biserica din Ieud şi cea din Poienile Izei, fiind ocrotită de ciudata semilună.
Legenda celor care îşi înşală perechea
Cum stai cu fața spre intrarea în biserică, în peretele din partea stângă îți atrage atenția un orificiu în lemn, inexplicabil de mare. În peretele din partea dreaptă există un inel de fier, aparent fără nicio întrebuințare.
Și totuşi…
Legenda spune că locuitorii necredincioşi care-şi înşelau soția sau soțul, de frica acestui păcat – adulterul nemărturisit fiind foarte aspru pedepsit în acea vreme – preferau să-şi recunoască singuri greşeala faţă de consoartă şi faţă de întregul de sat, având astfel o ultimă şansă la iertare.

orificiu perete interior 2  inel de fier 2

 

 

 

 

 

Infidelitatea se plătea aspru.
Bărbatul infidel trebuia să meargă singur să-şi lege mâna de inelul de fier, situat în partea dreaptă a bisericii. În cazul femeilor, osândirea era şi mai cruntă. Acestea îşi treceau părul prin orificiul din stânga bisericii și-l legau strâns de cealaltă parte a peretului. Erau batjocoriţi până când soţia/soţul se îndurau să-i ierte şi-i primeau înapoi acasă, iar preotul le dezlega păcatul.
Ritualul stigmatizării avea loc duminica dimineața, când toți oamenii din localitate erau prezenți la slujbă. Faptul că-şi declarau de bună voie păcatul în fața bisericii şi se expuneau tocmai pentru a fi umiliţi de întrega comunitate avea rol educativ și funcționa ca un exemplu de neurmat pentru toți cei care treceau pe lângă ei.

smerenie_ultima poza 2

Am lăsat în urma noastră, zveltă şi plină de taine, Biserica din Poienile Izei. În conştiința mea, va rămâne pentru totdeauna ca un loc binecuvântat, vindecător, izolat de lumea complexă a modernismului, un loc care obligă la retrospecție şi smerenie.

 

poarta spre curtea bisericii 2

Echipa Vibe FM a explorat Maramureş în cadrul proiectului #MandrudeROMANIA, realizat de Simplify Travel alături de agenția Scorilo Turism