Cuvântul anului 2015 a fost ales un emoticon care descrie un chip cu lacrimi de bucurie, de către editorii Dicţionarului Oxford.
Emoticonul reprezintă o pictogramă utilizată pentru a exprima în conversaţiile online diverse stări şi sentimente.
Editorii Dicţionarului Oxford au remarcat dezvoltarea explozivă a culturii emoticonului în ultimele 12 luni, motiv pentru care au hotărât să desemneze chipul cu lacrimi de bucurie drept cuvântul anului.
Acesta a fost cel mai utilizat emoticon din lume în 2015, potrivit unui studiu realizat de o companie specializată în tehnologie pentru telefoanele mobile.
“Trăim timpuri în care scrierea cu alfabetul tradiţional întâmpină mari dificultăţi în a satisface cerinţele comunicării din secolul al XXI-lea, bazate pe viteză şi caracteristici vizuale”, a declarat Casper Grathwohl, preşedintele editurii Oxford University Press. “Nu este surprinzător faptul că un element pictografic precum emoticonul a început să se evidenţieze şi să umple aceste lacune, este flexibil, prompt şi acoperă foarte frumos multe nuanţe. Ca urmare, emoticonul a devenit o formă de comunicare tot mai des folosită, o formă ce depăşeşte barierele lingvistice”, a mai spus acesta.
În acest an, emoticon a fost utilizat de patru ori mai mult decât în 2014.
În 2012, cuvântul anului a fost GIF, în 2013- Selfie, iar în 2014- Vape, un termen care se referă la acţiunea de a fuma ţigări electronice.