MENIU
Acum la radio:

De ce zâmbește Mona Lisa?

Un grup de cercetători britanici a reușit să deslușească misterul celebrului zâmbet al Mona Lisei. Răspunsul a venit după ce aceștia au studiat o altă pictură realizată de Leonardo da Vinci, astfel, ajungând la concluzia că pictorul s-a folosit de o iluzie optică pentru a înşela vederea periferică a privitorului.mona lisa

Expresia enigmatică a Mona Lisei captivează de câteva secole lumea întreagă, însă ea nu reprezintă singurul zâmbet misterios pe care l-a creat Leonardo da Vinci.

Cercetătorii britanici de la Universitatea Sheffield Hallam şi de la Universitatea Sanderland au examinat o altă pictură, La Bella Principessa, pictată de Leonardo da Vinci înainte ca acesta să finalizeze Mona Lisa, la sfârşitul secolului al XV-lea și că maestrul a folosit un truc inteligent pentru a înşela atenţia privitorului.

Datorită unei  modalități  specifice de combinare a culorilor, realizată pentru a înşela vederea periferică, forma gurii femeii din tablou pare să se modifice în funcţie de unghiul din care este privită.

Atunci când este privită direct, linia gurii femeii din pictură este orientată în jos. Dar, întrucât ochii privitorului se îndreaptă apoi imediat în alte direcţii, pentru a examina şi alte trăsături ale portretului, colţurile gurii acesteia par că urmează o linie ascendentă, creând astfel un zâmbet ce poate fi observat doar indirect, din lateral, la fel ca în cazul Mona Lisei.

Această tehnică se numeşte “sfumato” şi poate fi observată atât în portretul Mona Lisa, cât şi în La Bella Principessa.

Tehnica a fost utilizată şi de alţi pictori renascentişti, insă niciunul nu a reușit să atingă nivelul la care a ajuns  da Vinci, aceasta fiind concluzia cercetătorilor britanici.