MENIU
Acum la radio:

Drew Barrymore – de 3 ori divorțată

Actrița, fotomodelul și producătoarea de filme, Drew Barrymore, în vârstă de 41 de ani, divorțează pentru a treia oara. După o casnicie  care a durat patru, actrița se desprate de Will Kopelman cu care are două fete, Oliva (3 ani) și Frankie (un an), conform comunicatului de presa trimis de cuplu revistei PeopleDrew Barrymore

“Cu tristețe, familia noastră se desparte legal, deși nu credem că acest lucru ne va împiedica să fim o familie”, au declarat aceștia. “S-ar putea ca divorțul să ni se pară, unuia sau altuia, un eșec, dar, cu timpul, îți dai seama că viața merge mai departe. Fiicele noastre sunt universul nostru și dorim să ne trăim restul vieții cu ele. Ele sunt prima noastră prioritate”, mai scrie în comunicat.

Vestea i-a luat prin surprindere pe apropiații cuplului, mai ales că aceștia au fost văzuți împreună, foarte fericiți, la o nuntă care a avut loc la mijlocul lunii martie, iar, recent, actrița americană își exprimase dorința de a mai avea un copil.

Drew Barrymore se află la al treilea divorț. Ea a mai fost casatorită cu omul de afaceri Jeremy Thomas și cu actorul Tom Green.