MENIU
Acum la radio:

Jennifer Lawrence este cea mai bine plătită actriţă dintre toţi cei nominalizaţi la Oscar 2016

Jennifer Lawrence, nominalizată la categoria cea mai bună actriţă  pentru rolul din filmul Joy, ocupă locul 1 în topul celor mai bine plătiţi actori nominalizaţi la Oscar 2016,  potrivit revistei Forbes.jennifer-lawrence

Actriţa americană a câştigat 50 de milioane de dolari în perioada iunie 2014 şi iunie 2015 şi a fost desemnată de către publicaţia financiară Forbes cel mai bine plătit artist de pe lista nominalizaţilor de la premiile Oscar 2016.

Locul 2 este ocupat de Leonardo DiCaprio, care a câştigat 29 de milioane de dolari. Prietenul său bun, Matt Damon, dar şi rivalul său la categoria cel mai bun actor pentru rolul din The Martian,  se află pe locul 3 în clasamentul celor mai bine plătiţi actori nominalizaţi anul acesta la premiile Oscar,  câştigând 25 de milioane de dolari.

Actorul Robert Downey Jr., desemnat de Forbes cel mai bine plătit actor de la Hollywood de anul acesta, nu a reuşit să primească nicio nominalizare la premiile Oscar. Acesta a câştigat 80 de milioane de dolari pentru Avengers: Age of Ultron şi alte producţii ale companiei Marvel.

Gala de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 28 februarie, la Los Angeles şi va fi prezentată de actorul de comedie Chris Rock.