MENIU
Acum la radio:

Obiecte valoroase care i-au aparținut lui Prince, scoase la licitație

O chitară vintage, casete audio, porţelanuri, cătuşe şi inelul de logodnă sunt doar câteva dintre obictele care i-au aparținut lui Prince vor fi scoase la licitatie astăzi ,17 martie, la Los Angeles.

Sunt obiectele-suvenir din arhiva sa, dar o parte dintre ele au fost oferite spre licitaţie de fosta soţie a starului, Mayte Garcia, cum ar fi inelul de logodnă de diamant pe care cântăreţul i l-a oferit în 1996, însoțit de o serie de scrisori de dragoste scrise de mână de Prince. Cei doi au trait împreună din 1996 până în 2000.prince

Alte obiecte provin din colecţia personală a fostului impresar al cântăreţului, chitaristul Dez Dickerson, de exemplu, o casetă audio extrem de rară din 1978, ce include trei melodii nelansate ale lui Prince, precum şi trei versiuni unice ale unor piese cunoscute. Caseta poartă titlul de “Prince Worktape ’78”.

La prețul de 60.000 de dolari, fanii pot achiziţiona o chitară vintage marca Gibson pe care Prince a folosit-o în anii ’70, ce va fi vândută împreună cu o scrisoare care-i atestă autenticitatea, semnată de fostul impresar al artistului.

Dintre toate obiectele, inelul de logodnă este cel mai scump din lot, estimat la o sumă iniţială de 100.000 de dolari