MENIU
Acum la radio:

Oprah Winfrey- doamna Witch, într-o nouă producție Disney

Realizatoarea americană de televiziune, Oprah Winfrey, negociază cu producătorii Disney pentru un rolul în distribuţia noului film “A Wrinkle In Time“, o adaptare a cărţii clasice pentru copii, de Madelein L’Engle, publicată în anul 1963.Oprah

Una dintre cele mai bogate şi influente vedete din Statele Unite, potrivit revistei Forbes, cu o avere de aproximativ 3 miliarde de dolari, Oprah Winfrey, gazda cunoscutului talk-show ce îi purta numele, este pe cale să încheie negocierile cu producătorii Disney, pentru a prelua rolul doamnei Witch, în adaptarea clasicei cărţi de copii “A Wrinkle In Time” a lui Madelein L’Engle.

Astfel, Oprah va intra din nou în aceeaşi echipă cu regizorul Ava Duvernay, alături de care a mai lucrat în cadrul producţiei “Selma”, despre Martin Luther King.

“A Wrinkle in Time” spune povestea unei tinere fete al cărui tată, un om de ştiinţă, dispare subit.

Pentru a ajuta la găsirea lui, trei fiinţe supranaturale se alătură fetiţei, fratelui ei şi amicului lor, în drumul pe care cei trei îl parcurg prin Univers. Adaptarea a fost realizată de scenariştii filmului “Frozen”, Chriss Buck şi co-scenaristul Jennifer Lee.

Prezentatoarea în vârstă de 62 de ani ar fi împlinit 30 de ani de televiziune, în luna septembrie dacă nu ar fi părăsit proiectul în 2011, cu gândul de a-şi deschide propriul său post de televiziune, decizie pe care nu o regretă.

“N-am vrut să fiu persoana cu show-ul despre care oamenii să spună: Oh, spectacolul a fost cu mult mai bun în urmă cu doi ani. N-am vrut să fiu persoana careia să i se spună că ar fi trebuit să părăsească ringul, înainte de a fi lovită mai puternic. N-am vrut să fiu persoana care să nu ştie când să părăsească petrecerea”, a declarat Oprah.