MENIU
Acum la radio:

Piesa de noapte bună: Eagles-Hotel California

Piesa “Hotel California” a legendarei trupei Eagles se află pe locul 37 în topul celor mai bune 500 de piese ale tuturor timpurilor, potrivit revistei Rolling Stone

Compusă de Don Felder, chitaristul trupei în perioada 1974-2001, Don Henley şi Glenn Frey, în  1977, spune povestea  unui călător obosit care devine prizonierul unui hotel luxos din California ce la prima vedere pare primitor şi tentant. “Toţi trei ne îndreptam într-o noapte, cu maşina, spre Los Angeles. Niciunul dintre noi nu era din California, dar era imposibil ca în momentul în care intri în acel oraş să nu fii ameţit de luminile lui şi de imaginile hollywoodiene. Toate încep să ţi se învârtă în cap laolaltă cu visele pe care le ai. De acolo a plecat totul”, povestea Don Fedler.

“Hotel California” a “dospit” în studio timp de 8 luni, timp în care băieții s-au aflat în căutarea hitului perfect.”S-a întâmplat să ne închidem în studio și câte două, trei zile, trăgând piesa de nenumărate ori de la capăt. Aveam o masă de ping-pong, un frigider, role… ce ne mai trebuia?”, a adăugat Don Felder. Cu acest super hit, Eagles a câștigat premiul Grammy pentru cea mai bună piesă a anului 1977, ceremonie la care membrii trupei nu s-au prezentat pentru a-și ridică premiul, deoarece Don Henley nu împărtășea ideea de competiție.