Robbie Williams, pe numele real Robert Peter Williams, s-a născut pe 13 februarie 1974, în micul oraș britanic Stoke-on-Trent din Straffordshire. A crescut într-o familie simplă și, odată ajuns la adolescență, a făcut primii pași spre a-și vedea visul împlinit, acela de a deveni un artist celebru. Talentat și carismatic, Williams este unul dintre cei mai apreciați cântăreți care reușește să adune mii de spectatori la fiecare concert al său.
Artistul și-a început cariera ca membru al trupei Take That în 1990 și a părăsit formația în 1995. Înainte de a fi recunost drept unul dintre cei mai buni soliști britanici ai tuturor timpurilor, să nu uităm că Robbie a făcut parte din boyband-ul fenomen Take That, iar muzica a avut-o în sânge din tinerețe, la fel și gustul pentru extravaganțe. După despărțirea de Take That, Robbie a avut de înfruntat o perioadă urâtă dn viața sa. După ce și-a încheiat socotelile cu Oasis, solistul Noel Gallagher numindu-l grasul băgător de seama de la Take That, artistul a ajuns dependent de droguri si alcool. Cântărețul a luat în greutate, și-a pierdut încrederea în sine și a suferit de depresie o perioadă bună. Totusi, nimic nu l-a putut ține departe de scenă. În 1996 și-a recâștigat statutul de star cu piesa Freedom, preluată de la George Michael. Producătorul Guy Chambers l-a încurajat să-și înregistreze propriile cântece, fapt ce a prevestit un viitor fabulos pentru Williams.
Ca și artist solo, Williams a vândut peste 55 de miloane de albume și 17 milioane de single-uri. Robbie Williams a intrat in Cartea Recordurilor după ce a vândut peste 1.6 milioane de bilete la un concert în doar o zi, pentru turneul său mondial din 2006. Este câștigătorul mai multor premii, printre care 15 Brit Awards și 6 premii Echo. În 2004 artistul britanic a fost introdus în UK Music Hall of Fame, fiind votat cel mai bun artist al anilor ’90.
Despre Robbie s-a zvonit la un moment ca ar fi gay, fapt contrazis de poveștile lui de dragoste cu cântăreața Nicole Appleton, actrița Ayda Field și, dacă e să luăm în calcul și alte zvonuri, Kylie Minogue, Geri Halliwell și Nicole Kidman.