///
Acum la radio:

”Tata mută munții”, din 23 iulie în cinematografe

Cel de-al doilea lungmetraj semnat de Daniel Sandu va avea premiera în cinematografe pe 23 iulie și va putea fi văzut pe marele ecrane din toată țara.

Filmul a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Shanghai, China și a fost selectat de curând în cadrul competiției Zilelor Filmului Românesc la cea de-a 20-a ediție a TIFF ce va avea loc la Cluj între 23 iulie și 1 august.

Inspirat dintr-o întâmplare reală, ”Tata mută munții” spune o poveste despre vinovăție și dragoste, despre echitate și compromisuri, despre lupta unui tată în încercarea de a-și salva fiul. Când băiatul lui Mircea (interpretat de Adrian Titieni) se pierde accidental pe un traseu de munte în plină iarnă, tatăl e gata să treacă peste orice și investește toata tenacitatea, puterea, ambiția și relațiile de care dispune pentru a-și regăsi copilul.

“Talentul lui Sandu a fost anunțat încă din muti-premiatul său lungmetraj de debut, Un pas în urma serafimilor, în care a explorat experiențele chinuitoare ale unui tânăr, preot în devenire, într-un seminar ortodox. În Tata mută munții, accentul cade din nou pe conflictele interioare ale personajelor cu un dramatism perfect conturat”, scriau cei de la The Hollywood Reporter și apreciau lungmetrajul produs de Mobra Films ca fiind “un film de aventură care-și păstrează inima în tradiția modernă a dramelor românești însă are potențialul să atragă un public larg”.

“Eu cred într-un cinematograf, să-i zicem ‘maximalist’, pentru public – și încerc cu fiecare film să spun o poveste care să țină spectatorii cu sufletul la gură, să construiesc personaje puternice și atașante.” declara Daniel Sandu, care semnează scenariul și regia. Imaginea îi aparține lui Tudor Vladimir Panduru, scenografia Simonei Pădurețu, iar montajul lui Mircea Olteanu, Tudor Reu fiind producătorul executiv al filmului. Muzica de pe coloana sonoră este semnată de Petre Ioan Bog, compozitor de origine română, rezident în Los Angeles.