///
Acum la radio:

RADAR 2021 deschide Muzeul Temporar de New Media Art

RADAR 2021 va lua forma unui artshow imersiv de video-mapping și instalații artistice interactive și va avea loc între 10 și 13 iunie. Publicul va putea explora o serie de proiecte new media art, în domenii precum realitate augmentată, video-mapping, inteligență artificială, instalații interactive, game art, sound design, realizate de 50 de studiouri creative și artiști independenți din România și nu numai. RADAR este parte din cea de-a 17-a ediție a evenimentului Noaptea Muzeelor.

Timp de patru zile, și copiii pot explora la RADAR un traseu gândit special pentru ei care reunește 12 instalații artistice interactive. Organizatorii își propun să le arate atât copiilor, cât și părințiilor, prin proiecte aplicate, că tehnologia poate fi un mediu de creație care te ajută să descoperi o lume interactivă plină de mișcare, sunete, culori, roboți și multe alte elemente interactive. Unul dintre cele mai spectaculoase locuri pregătite pentru copii este spațiul imersiv – o producție virtuală 360° ce te transpune ca un portal direct într-o junglă amazoniană.

Spectacolul de artă și tehnologie va dura două ore, timp în care vizitatorii vor fi introduși în universul RADAR – (Romanian Artists Developing Alternative Realities) în următoarele acte:

ACT 1 – IMMERSE | Scena principală de video mapping și sound design, prezentată de UniCredit Bank
ACT 2 – LIFT-OFF | CORE – Instalație generativă de lumini și sunet integrată într-un fuzelaj de avion Boeing 737, prezentată de UniCredit Bank
ACT 3 – FLYING DREAM | Experiență video imersivă neurală – amplificată cu creativitate AI
ACT 4 – FLUX OF ENERGY | proiecții interactive

De asemenea, publicul va putea explora și o selecție curatoriată de proiecte new media art pe parcursul întregului timp de vizitare:

1.InFLUX – reunește artiști și studiouri independente de new media art și proiecte realizate în cadrul anilor universitari și programelor de masterat ce oferă o abordare comprehensivă, multidisciplinară și inovatoare producțiilor de artă și tehnologie.*

2. Game Art – prezintă proiecte care îmbină arta și gaming-ul dezvoltate de studiouri locale și realizate în cadrul programului de masterat dedicat educației în tehnologii inovatoare creative.
În selecția lucrărilor din secșiunea Game Art fac parte și proiecte ce reprezintă new media în educație de la UNATC – CINETIc – AGD, UBB – DIA și UNARTE – WAT.

3. CAPSULA CoLaboratory – expoziție a lucrărilor dezvoltate în cadrul programului de rezidențe artistice digitale lansat de Goethe Institut.
Lucrările au fost realizate de artiști din Germania, România și Republica Moldova, ca răspuns al invitației la un exercițiu de imaginație care să arate schimbările prin care a trecut procesul artistic în ultima perioadă.

Artshow-ul a fost gândit ca un traseu în ton cu tematica evenimentului, dar și pentru siguranța tuturor participanților. Aceștia sunt rugați să se prezinte cu cel puțin 30 de minute înainte de intervalul alocat pentru a efectua procedurile de acces impuse de măsurile de siguranță pentru prevenirea contaminării cu SARS-CoV-2. Biletul permite vizionarea expoziției în intervalul ales de mai jos:

Joi: 17.30 – 19.30; 19.30 – 21.30; 21.30 – 23.30;
Vineri: 13.30 – 15.30; 15.30 – 17.30; 17.30 – 19.30; 19.30 – 21.30; 21.30 – 23.30;
Sâmbătă: 11.30 – 13.30; 13.30 – 15.30; 15.30 – 17.30; 17.30 – 19.30; 19.30 – 21.30; 21.30 – 23.30;
Duminică: 11.30 – 13.30; 13.30 – 15.30; 15.30 – 17.30; 17.30 – 19.30; 19.30 – 21.30; 21.30 – 23.30.

Biletele sunt în număr limitat pentru fiecare oră de acces și vor fi disponibile în format electronic pe iabilet.ro
Prețul biletelor este de 50 lei pentru adulți și se aplică o reducere de 50% pentru copii, iar accesul este gratuit pentru copiii cu vârsta între 0-6 ani.
Studenții și elevii beneficiază de reducere de 50% folosind codul #RADARedu în formularul de achiziție a biletelor și în baza carnetului de student/elev prezentat la intrarea în expoziție.

Copiii trebuie să fie însoțiți de un adult la intrarea în spațiul expozițional.